19.5 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMinoră violată de trei tineri

Minoră violată de trei tineri


O minoră din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, a fost violată de trei tineri din localitate. Doi dintre ei au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iar cel de-al treilea se află în Italia împreună cu părinţii.

Adina F., de 13 ani, a plecat, pe 2 septembrie, împreună cu prietenul ei şi cu încă trei amici la un bar din Vădăstriţa. Conform oamenilor legii, minora împreună cu prietenul ei şi cu Ionuţ Radu, de 19 ani, Doru Iacob, de 24 de ani, şi Viorel Popescu, de 20 de ani, s-au dus cu maşina la bar, după care au plecat spre casă. La un moment dat, iubitul Adinei a coborât din maşină, iar ceilalţi trei au ameninţat-o pe fată şi au violat-o.

„Cei trei băieţi au ameninţat-o pe minoră că îi taie gâtul cu o sticlă spartă şi au întreţinut raporturi sexuale cu ea. Cel de-al patrulea băiat, prietenul ei, nu a participat la viol“, a declarat procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

De ruşine, minora nu a spus nimănui că a fost violată. După două săptămâni, bunica ei a găsit un bilet, în care Adina scrisese ce a păţit. Femeia a mers la poliţie.

„Părinţii fetei sunt despărţiţi. Minora hotărâse să plece de la bunica paternă, din Vădăstriţa, la bunicii din partea mamei, în Maramureş. A scris mai întâi un bilet, în care a povestit ce s-a întâmplat. Bunica a găsit biletul şi a mers la poliţie“, a adăugat procuroul Adrian Aspra. În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că fata spune adevărul.

„S-a stabilit că, prin ameninţări cu acte de violenţă, cei în cauză au întreţinut raporturi sexuale cu minora“, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt.

Vineri, Ionuţ Radu şi Doru Iacob au fost reţinuţi de poliţie, iar sâmbătă au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Viorel Popescu se află împreună cu familia la muncă, în Italia. Poliţiştii acţionează, în vederea prinderii acestuia. Tinerii riscă până la 15 ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII